Soacra lui Mircea cel Prost

de armamortală

Pe un pat gigantic, într-o vilă roză
C-un muget groaznic, în prag de nevroză,
Plânge și suspină, "dhraga Mihaela"
Dulce, suavă și puțin fidelă.
Căci la alegeri, soțul ei tâmpit
A plecat cu Hrebe și n-a mai venit.
Însă doamna mă-sa lângã ea veghează
Și cu vorbe dulci o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate,
La viloi în poartă oare cine bate?

- Eu sunt, mamă sochră, phrostul tău iubit;
Eu, și de la votuhri, mã întohrc belit.
Toat-ahrmata noasthră, a luat-o la popou
Mahrinaru' șmechehr ne-a futut din nou.
Dahr deschideți poahrta... Pathricii mă-ncongiohr...
Vîntu suflă rece... chreierii mã dohr!

"Dhraga Mihaela" pe ferestră sare.
Și-a luxat o mână și patru-cinci picioare.
-Ce faci tu copilă? zice coana mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel a vorbit:
- Ce spui tu, streine? Mircea e pe fază;
Sub stindardu-i roșu mii de morți votează,
Eu sunt a sa soacră; el e prostul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt soacră eu!
Insă dacă cerul, vrând să-mpuțineze
Conturile mele si să mă-ntristeze,
Prostul său de cap astfel l-a schimbat,
Dacă tu ești Mircea cu adevărat,
Apoi eu ție, de nu ești președinte
Îți spun doar adio și nu mai am cuvinte.
Du-te iar la luptă! fă o contestație!
Du-te chiar la CEDO! La Curtea de Casație!

Mircea se întoarce și Vodafonu-i sună,
Îl vrea Ciutacu, la el în văgăună.
La teve începe... dușmanii zdrobiți
Cad pe jos în lacrimi, de hohot loviți.