miercuri, 10 decembrie 2008

Fata moşului


Fata Moşului

Era odată un moşneag şi moşneagul avea o fată. Fata moşneagului era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Cât era ziulica de mare, nu-şi mai strângea picioarele; stătea cu ele numai desfăcute.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea îi făcea moşenagului masaj tailandez atunci când îl durea vergeaua, ea îi făcea masaj cardio atunci când i se oprea din când în când pitpalacul, ea îi ungea proteza cu Corega când era moşneagul neputincios, în sfârşit, în toate părţile după treabă.

Când se duceau fetele în Bambou la şezătoare sara, fata moşneagului nu se încurca, ci sorbea câte un ulcior de Martini. În sfârşit, nu mai era niciuna în toată Pipera ca ea.
Moşneagul, când o vede, i se umplu ochii de lacrimi şi inima de bucurie; nici busuiocul de pus la icoane nu i se părea moşului mai dătător de viaţă.

Şi iaca că într-o bună zi de la Dumnezeu se simte moşneagul mai împiciorogat şi ca mulţămită pentru că a la căutat de boală, o întreabă pe fată:

-Ehei fata moşului, iaca mă simt mai bine şi ca mulţămită aş vrea să-ţi fac un dar. Aşa că alege fata moşului:

-Herghelie de la BMW să-ţi ia moşul?

-Nu vreau moşule.

-Cântăreţi vestiţi ca Guţă şi Adrian Minune să-ţi aducă moşul, să-ţi viersuiască la ureche?

-Nu vreau moşule.

-Dansatori vestiţi ca Cornel Păsat şi Flamingo Boys să-ţi aducă moşul, să-ţi dănţuiască pe masă?

-Nu vreau moşule.

-Dar conduri bătuţi cu cristale Swarovski?

-Nu moşule.

-Nici salbe de aur?

-Nici, moşule.

-Dar ce vrea fata moşului?

-Dacă mă întrebi ce voinţă am, îţi zic acuşica: iaca, să mă duci şi pe mine la iarmaroc, să nu zică babele proaste de la Can-Can şi Libertatea că mă ţii închisă în Palat.

Şi văzând moşneagul că fata nu vroia nimic numai pentru dânsa, ci tot la bunul lui nume se gândea, pe dată se bucură şi i se umplu inima de duioşie.

Pe dată porunci o caleaşcă la Fly Taxi, că nu mai ţinea demult nici cai, nici caleşti pentru că-l prinsese potera cu caleaşca fără să aibă firman de la stăpânire pentru că-l clevetise un vecin bicisnic ce avea zavistie pe dânsul că a trebuit să plătească bir greu moşul unui zapciu ca să nu-l ducă la beci. Şi porunci moşul caleaşcă şi o duse pe fată la iarmaroc la Luxury Show la Romexpo.

Şi cumpără moşul fetei mobil Vertu de 26 de mii de galbeni, trăsurică Maserati Collezione Centro de 160 de mii de galbeni, plasmă de 5 mii de galbeni, jacuzzi de 25 de mii de galbeni, şi lăzi de zestre şi divan pentru iatac de 40 de mii de galbeni bătuţi pe muche. Şi tare se mai bucură fata văzând cât ţine moşul la ea.

Şi i-o mai fi cumpărând şi acum dacă o mai avea e-gold pe cardul de credit.

(n-am mai povestit dar avea şi baba o fată, dar fiind urâtă ţâfnosă şi rea, a dus-o pe măgar în iarmaroc în Europa şi i-a luat straie de acolo)

Niciun comentariu: