Deja nu mai pot să suport când îi văd pe alţii fericiţi, plini până peste urechi de spiritul sărbătorilor. Spiritul sărbătorilor, my ass, de parcă pentru ei nu vine criza? Cred că zilele astea nu mai ies afară, că m-am săturat să văd oameni mulţumiţi, veseli si rânjind cu gura până la urechi. Ce dracu', sunt eu singurul om nefericit din lume în perioada asta? Nu e dat nimeni afară de la serviciu, nu primeşte nimeni scrisori de la bancă cum că este executat silit? Nu-i ia nimănui foc cotineaţa? Nu suferă nimeni vreun accident grav?
Zilele astea sunt cel mai nefericit om din lume. În loc de primă de sărbători, m-a ameninţat Oancea că mă dă afară pentru că până şi DDTV-ul scoate rating mai bun ca mine. A vrut chiar să-mi dea şi două palme dar s-a împiedicat în covor şi a căzut. Noroc că l-a ajutat şeful ăl mare, care pe lângă palmele pe care intenţiona să mi le dea Oancea, a mai pus de la el şi un şut în cur. Ce om generos, şefu! Nici măcar ultimul salariu nu l-am primit. Mă duc de câteva ori pe zi la bancomat să văd dacă mi-a bagat teveul banii în cont. Camelia mă trimite să-i cumpăr tampoane, Ciutacu face glume cretine, mama e beată tot timpul. Fane ori îmi găseşte periuţa de dinţi, ori cămăşile. Tâmpitul ăla de Gogu a luat de undeva sculament şi ne-a dat la toţi.
Aşa că încerc să fac abstracţie de situaţia actuală de rahat şi încerc să am gânduri plăcute, pozitive.
Şi ce poate fi mai plăcut pentru un om decât momentele plăcute petrecute în vacanţă? Vacanţa de astă vară, bunăoară:
Vara care tocmai a trecut am decis că deja avusesem parte de prea mult stres şi la serviciu, şi acasă şi în viaţă în general. Norocul meu e că pe lângă banii strânşi am avut nişte mici sclipiri de geniu şi l-am înjurat pe Traian Băsescu într-un mod original şi plin de imaginaţie. (Recunosc că m-au ajutat puţin şi Vali Stan şi urâtul ăla de Ciutacu) Cred că şefu' ăl mare era într-o pasă bună, pentru că deşi nu crescuse reitingul, i-a plăcut foarte tare ce-am zis de Băsescu şi m-a chemat în birou la Oancea, a scos din buzunar 3 hârtii de 100 de euro, a scuipat pe ele şi mi le-a lipit pe frunte. Te traes bahtalo şefulică. Să trăiască familia lu' matale şi să-ţi facă Camelia 100 de nepoţei!
Mai aveam şi eu nişte bani la ciorap (da ascund banii în şosetele murdare, că nu-i dă nimănui prin cap să caute acolo), am vândut ceasul cu cuc de pe hol şi ciobănaşul şi un tablou cu pescari unui colecţionar de kitschuri, aşa că aveam ceva mangoţi pentru vacanţă.
Am internat-o pe mama câteva săptămâni la spital (că era imposibil s-o iau cu noi), am luat bilete şi într-o zi frumoasă de iulie i-am luat pe Naty, pe Gogu şi pe Fane şi am urcat tustrei ţinându-ne de mâini în sprintenul autocar care urma să ne ducă în frumoasa excursie ce urma.
Pe drum n-am avut parte de prea multe peripeţii. SIngura problemă a fost că la un moment dat şoferul si ceilalţi pasageri vroiau să ne dea jos în câmp pentru că se descălţase tâmpitul de Fane şi aerul condiţionat nu mergea. Totul s-a rezolvat cu calm. L-am convins pe Fane să se descalţe, am deschis geamurile, am dat cu un flacon de Hugo Boss pe care-l şterpelise Gogu de la şantieristul din faţă şi am pornit mai departe, spre Spania.
Am ales Pamplona pentru că tot fraierul merge în Spania pe Costa del Sol. Şi eu vroiam să fac ceva deosebit. Mai ales că mă consider bărbat adevărat şi-mi plac luptele cu tauri. Şi mai mergeam şi pe urmele lui Hemingway şi cine-s eu dacă nu un Hemingway al micului ecran?
M-am uitat pe hârtiile de la firma de turism, am scos ghidul de conversaţie român spaniol din bagaj(că-s băiat inteligent şi mi-am luat) şi am întrebat un domn:
-Perdone, ¿cómo me voy al hotel El Grande Maricon? care domn mi-a răspuns:
-Tu nu eşti tâmpitul ăla de la antena 2?
-Ăla sunt!, zic eu fericit că am găsit un conaţional care să mă ajute.
-Şi de ce pizda mă-tii te-aş ajuta? Văd că eşti şi bulangiu pe deasupra.
Io scot automat ghidul de conversaţie şi caut cuvântul bulangiu. Acolo era listat "maricon".
-Da, maricon, spun e la gândul că se referea la hotel. Când să răspundă domnul, intervine repede Gogu:
-Nu, gagiu' nu e poponar, că l-am văzut io în baie când făcea laba uitându-se în libertatea la fata de la pagina 5. Plus că se dă şi la soră... Aici l-am întrerupt eu pe Gogu, de frică să nu spună prostii.
Am plecat mai departe, am oprit alt domn, i-am pus aceeaşi întrebare şi în final am ajuns la hotel.
Pe drum, Gogu mi-a explicat că dacă în ghid scrie că maricon=bulangiu, atunci maricon=poponar, deci un fel de gay. Prin urmare hotelul e unul pentru gay.
N-are nimic, eu sunt open minded, fapt pe care l-am şi afirmat de nenumărate ori la teve. Ba chiar, dacă nu eram hetero, cred că mă îndrăgosteam de Gâdea, că e băiat finuţ.
Ne-am cazat într-o cameră de 4, că aşa rezervasem prin agenţia de turism, am respins avansurilor a nu ştiu câtor domni şi "doamne". Oricum, mi s-a umflat cumva respectul de sine. Dacă se uită cineva la mine, fie şi un
poponar gay, înseamnă că sunt destul de arătos, nu?
Ne-am plimbat, am mâncat vată de zahăr şi îngheţată, ne-am făcut poze cu pălării d-alea mexicane care cred că se numesc poncho, în fine, a fost frumos. Seara am mâncat la hotel şi apoi eu am ieşit respectuos din cameră când Fane sau Gogu vroiau să facă ceva cu Naty. Apoi Fane şi Gogu au ieşit respectuos din cameră când eu vroiam să... Apoi ne-am culcat.
A doua zi ne-am uitat la lupte cu tauri, că începuse festivalul San Fermin. Apoi ne-am mai plimbat puţin şi pe drum am văzut o firmă: "Taberna de Puta Madre".
Aşa că am decis să intrăm acolo, mai ales că eu aveam un tricou cu "De puta madre" pe mine şi înseamnă că dacă ei au inscripţia asta pe firmă sunt băieţi de gaşcă.
Tare s-a mai bucurat patronul când m-a văzut: a început să râdă, m-a bătut pe spate şi zicea în spaniolă: "Y tu mama tambien!" adică un fel de "şi măta!" în română.
Mi-a cumpărat tricoul cu 20 de iepuroi - cică nu mai văzuse şi vroia să-l dea unui client fidel- şi ne-a poftit la masă. Eu am preluat conducerea şi l-am întrebat pe chelner ce-i mai bun în meniu: "Qué es lo mejor en el menú?" El a răspuns "Cojones señor!", aşa că am luat patru porţii de cojones. Foarte bune cojones, alea, erau nişte bile mari, maronii, aburind, un pic crocante şi acoperite de o pieliţă subţire. Cu cojones şi cu "vino de la casa" ne-am săturat. Şi la sfârşit patronul s-a dovedit a fi băiat valabil, dat fiind că a văzut că suntem oameni buni, de ispravă şi fiindcă aveam şi tricou de tricou, ne-a făcut reducere şi am plătit doar 20 de euro. Foarte frumos a fost. Era şi un ţigan din România, un adevărat mariachi care susura printre mese:
El dolor de los dolores,
El dolor más inhumado,
Es pillarse los cojones,
Con la tapa del piano.
Tot ţiganul ne-a lămurit la plecare că "cojones" sunt coaie de taur, adică un fel de testicule, doar că mai mari.
Ajunşi acasă, am văzut că eu mai aveam două tricouri cu "De puta Madre", Gogu cinci şi Fane nici unul, dar avea vreo opt cu "Gigolo italiano."
Următoarea zi m-am râs ceva de nu s-a putut. Am văzut câteva mii de oameni care alergau cu taurul după el.
-Bă, da' prost taur - le-am spus eu lu' sor'mea, lu' Gogu şi lu' Fane- eu dacă eram în locul lui alergam după unul singur, că e clar că n-ai cum să-i prinzi pe toţi.
Apoi am fost iar la "Taberna de Puta Madre", am mai vândut un tricou, am ascultat ţiganul, am mâncat cojones şi am băut "vino de la casa".
Oameni foarte veseli spaniolii ăştia, se uitau la noi şi zâmbeau şi râdeau şi ne arătau cu degetul. Cred că ne aratau cu degetul pentru că le plăcea de noi şi ar fi vrut să ne facă cinste, dar fiind şi ei mai amărâţi aveau bani doar să-şi bea sangria lor.
Zilele următoare au fost la fel. Seara sex, noaptea odihnă, ziua distracţie şi mâncare bună şi prieteni buni la "Taberna de Puta Madre". Tricourile cu "De puta madre" ne-au ajuns exact la fix. Vindeam câte unul pe zi şi ne ajungea exact cât consumaţia. Păcat că omul n-a vrut să le cumpere si pe alea cu "Gigolo italiano", dar cine ştie, poate la anul mergem în Italia.
Ceva ne mirase totuşi. De ce primeam cojones când mari, când mici, că de plătit plăteam la fel. Adică în România m-aş fi aşteptat, că sunt chelnerii hoţi, dar în Spania unde-s oameni de treabă?
În ultima zi, supărat că primisem iarăşi cojones mici, l-am întrebat la plecare pe ţigan:
-Nu te supăra, dar de ce primim cojones când mari, când mici, că de plătit plătim la fel?
-Păi mata crezi că taurul pierde în fiecare zi?
Pe drum spre "El Grande Maricon", îmi vine aşa o idee şi-i întreb pe ceilalţi:
-Băi, cu cine se lupta taurul în arenă?
Ca la un fix, am început toţi să vomăm, în afară de Fane, care ne-a asigurat că lui îi plăceau mai mult cojones alea mici decât alea de taur. Ce scârbos Fane ăsta!
Oricum, tare frumos a fost în Spania!
Mă cheamă Mircea Badea şi asta îmi ocupă tot timpul!
Am mai scris aici:
despre
cum mă iubesc oamenii şi
despre
soră-mea Naty şi CiutacuMulţumesc lui armamortală pentru găzduire.
Postări
